Cheia de Liniște

Într-un oraș obișnuit, cu blocuri, trotuare și un parc mic la colț, locuia un băiat

pe nume Andrei. Andrei avea zece ani. Și, ca mulți copii,

în fiecare zi vedea o mulțime de lucruri pe ecrane, pe telefon, la TV sau pe monitor.

Unele lucruri erau amuzante. Altele erau rapide. Altele păreau „importante” doar pentru că țipau.

Într-o luni dimineață, în pauza mare, aproape toată clasa vorbea despre același clip.

„Ai văzut?” „E groaznic.” „E tare.” „Trebuie să-l vezi.” Și Andrei a simțit,

fără să vrea, că dacă nu vede clipul… rămâne pe din afară. Asta e o senzație

ciudată. Nu doare ca o lovitură. Dar apasă ca un ghiozdan prea greu. După școală,