Nebunul care urcă spre cer

Lumea lor e o dungă dreaptă Trasată cu rigla pe pământ Eu sunt cercul

ce se-nvârte Ne-nblânzit de niciun vânt Mă privesc cu milă rece dintr-un

turn de sticlă mată Dar eu singurul trezit într-o lume drogată

Ei strigă nebunule, dar ecoul le dă peste gură Căci logica lor e doar o

eroare de măsură Dacă a fi om înseamnă să porți masca lor de fier Prefer să fiu

nebunul care urcă scări spre cer Ei se cred drepti, dar calcă pe

urme de nisip Eu am dreptatea-n palme, ei au doar un alt chip

Ei se mint in cor de mana, intr-o liniste amară Eu sunt singurul