Privirea din întuneric

În fiecare seară, când stingea lumina, Andrei auzea trei bătăi ușoare în geam.

Pac. Pac. Pac. Credea că sunt crengile copacului,

deși stătea la etajul patru. Într-o noapte, curios, s-a apropiat încet

să vadă. Geamul era complet întunecat, dar în reflexie a observat ceva

în spatele lui: o siluetă înaltă, neagră, care îi imita fiecare mișcare,

cu o fracțiune de secundă întârziere. Când a întins mâna spre geam, silueta a făcut

același lucru. Dar palma ei NU se potrivea cu a lui — era lungă, cu degete subțiri,

anormal de lungi, ca niște bețe. Brusc, silueta nu l-a mai imitat.